Discutam ieri cu o cunostiinta, in timp ce veneam de la facultate despre cum nu are ea incredere in oameni, cum lumea ii se pare intoarsa pe dos si practic despre cum refuza in ultimul timp sa isi faca prieteni. Desigur probabil discutia asta a avut loc si datorita insistentelor mele, de a incerca sa inteleg cum gandeste, ce valori are pentru a putea sa stiu ce atitudine sa adopt fata de ea, alta decat cea colegiala, insa fara implicatii sentimentale.
Am ramas dezamagit un pic de faptul ca o persoana de 20 ani vede atat de sumbru lumea si traieste practic mai mult instinctual, fara traiasca in profunzime si sa priveasca lucrurile detasat, intr-un cadru mai larg.
Mi-am dat brusc apoi seama ca in Romania nu banul e problema cea mai importanta pentru majoritatea romanilor, ci faptul ca traim intr-un individualism sumbru, ducem o viata cenusie de care nemtii au scapat zic eu odata cu, caderea zidului Berlinului…Probabil ca daca economia lor era la fel ca a noastra si ar fi stat 50 ani in comunism gandeau altfel. As descrie acest individualism ca pe o nevroza, un blestem care s-a abatut asupra tarisoarei. Noi parca ne luptam de 20 ani cu aceleasi himere, digeram zi de zi idei propagandiste si treptat am inceput sa fim izolati in Uniunea Europeana.