Tic-Tac…a trecut timpul si BAC-ul bate la usa…probele orale au inceput cu ceva timp in urma, dar acum sunt probele scrise…din amintiri imi aduc aminte cat stres era…cata agitatie in acele zile, cata oboseala si cata presiune pe capul unui omulet care abia a pasit pragul majoratului. Acum cinci ani…era vara, era frumos afara si te puteai bucura de fiecare seara, ca un tanar adolescent in care fierbe adrenalina…in schimb…serile le petreceai ingropat in carti pe care le mutai de ici-colo, citind uneori pe diagonala si plangandu-te cam trei sferturi din timp ca e greu, ca nu mai poti face fata, ca nu ai energia necesara, ca nu ti se poate intampla tocmai tie asa ceva..ca e inadmisibil ca pe un timp atat de placut sa stai in casa…este atat de amuzant…acum constat ca, de fapt, daca in loc sa ne plangem, am fi invatat..poate ca, altfel ar fi stat lucrurile dar, s-ar fi pierdut tot farmecul.
Dar, nu vreau sa vorbesc despre farmecul acelor zile si nici despre mine…ci vreau sa amintesc faptul ca, bacalaureatul nu este neaparat un simplu examen in care notele ar trebui sa primeze, ci mai degraba este un examen de maturitate. O etapa a vietii in care surpizele placute sau nu tocmai placute se tin lant, in care viata incepe asa un pic sa isi arate colti si in care parintii si elevii vor fi mai putin sau mai mult dezamagiti. Important este sa nu punem la inima acele lucruri si sa fim constienti ca in viata asta avem un anumit drum de strabatut si ca fiecare intamplare, care uneori pare a fi banala are de fapt scopul si rolul ei..ca nu trebuie sa ne intristam daca lucrurile nu au mers asa cum am vrut noi, deoarece noi inca nu stim care este destinatia unde trebuie sa ajungem.
O zi plina de zambete!
Traiti timpul, nu va lasati traiti de timp!